Comunitatea tinerilor ortodocşi
 
AcasaCalendarFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 Ortodoxia - Dreapta Credinta

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Mihail
Admin
avatar

Mesaje : 11
Data de înscriere : 17/10/2011
Localizare : Craiova

MesajSubiect: Ortodoxia - Dreapta Credinta   Sam Oct 29, 2011 2:29 am

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine păcătosul!

De 2000 de ani, mama Biserică s-a tot fărâmiţat în bucăţi şi bucăţele… Avem astăzi trei mari ramuri creştine, extrem de bine cunoscute, chiar şi în rândurile necreştinilor – Protestantismul, Catolicismul(papismul) şi Ortodoxia. În prezent, Catolicismul deţine cel mai mare număr de adepţi, peste 1,1 miliarde. Ortodoxia se situează pe locul al doilea – peste 200 milioane, iar pe ultimul loc protestantismul şi neoprotestantismul.
“Fiindcă sunt român şi îmi iubesc limba, voi evita cuvântul Ortodoxie, şi voi folosi traducerea sa, mai aproape de înţelesul românului – Dreaptă Credinţă.” Aşa încep de cele mai multe ori o discuţie cu o persoană aparţinând unei alte confesiuni. Reacţia este una cam neplăcută, dar “Ortodoxie” asta reprezintă. Haideţi să vedem şi de ce…

Începuturile

Creştinismul timpuriu a fost scăldat în sângele a numeroşi martiri. Mulţi dintre aceştia au fost trecuţi şi în rândurile Sfinţilor, alţii au rămas însă necunoscuţi. Prigoanele primelor veacuri creştine au fost multe şi aprige, ca şi semnele prin care s-a răspândit creştinismul. Semne făcute de apostolii, urmate apoi de sfinţi, ca de exemplu Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Astfel de semne erau vitale în răspândirea unei credinţe fragede şi lipsite de apărare laică (la propriu). Răspândirea în primele veacuri(perioada cea mai grea) nu a avut loc prin forţă militară – metodă folosită în răspândirea religiilor politeiste şi chiar şi în Islam. Totuşi, s-a reuşit. Creştinismul a fost scos la lumină, din catacombe şi peşteri, odată cu venirea la tronul Romei a lui Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus…sau după numele mai cunoscut, Constantin cel Mare(n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337) . Acesta a legalizat în cadrul Imperiului Roman, credinţa creştină, convertindu-se el însuşi la aceasta. Apoi a încreştinat o numeroasă parte din Imperiu. Fără această intervenţie, care nu a anihilat complet prigoanele, creştinismul ar fi rămas o simplă sectă( precum era considerat în Iudaism, la vremea aceea), puţin răspândită, ce în scurtă vreme ar fi dispărut definitiv. Tot Constantin cel Mare este cel care a convocat primul Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325.

Sinoadele Ecumenice şi importanţa lor

De-a lungul timpului s-au numărat 7 sinoade pan-ortodoxe(ecumenice). Cu toate acestea mulţi iau în calcul încă două, fiind vorba de întruniri locale, între ierarhii din diferite jurisdicţii Ortodoxe Răsăritene care erau părţi interesate în rezolvarea unor chestiuni specifice. O să le amintim rapid pe toate:

I. Primul Sinod de la Niceea (325) a respins arianismul şi a adoptat Crezul de la Niceea.
II. Primul Sinod de la Constantinopol (381) a revizuit Crezul de la Niceea, dându-i forma care este utilizată până în zilele noastre în Biserica Ortodoxă şi în Bisericile Orientale ne-calcedoniene.
III. Sinodul de la Efes (431) a respins nestorianismul, stabilind că Maica Domnului trebuie numită “Născătoare de Dumnezeu” (în greacă, Theotokos – Θεοτόκος ).
IV. Sinodul de la Calcedon (451) a respins eutihianismul, doctrina monofizită, a descris şi stabilit delimitarea între cele două naturi ale lui Hristos şi a adoptat Crezul de la Calcedon. Acest Sinod şi toate cele următoare nu sunt recunoscute de către comunităţile orientale ortodoxe, din această cauză numite şi ne-calcedoniene sau chiar anticalcedoniene.
V. Al doilea Sinod de la Constantinopol (553) a reafirmat deciziile şi doctrinele explicitate la Sinoadele precedente şi a condamnat noile scrieri ariene, nestoriene şi monofizite.
VI. Al treilea Sinod de la Constantinopol (680-681) a respins monotelismul, declarând că în persoana lui Hristos coexistau două voinţe, cea dumnezeiască şi cea omenească.
Sinodul Quinisext (al cinci-şaselea), numit şi Sinodul in Trullo (trulan) (692) a fost în primul rând un Sinod de natură administrativă care a înălţat câteva canoane cu aplicare locală la statutul de canoane universal aplicabile şi a stabilit principiile disciplinei clerului. Nu este considerat un Sinod de sine stătător, întrucât nu a dezbătut chestiuni doctrinare. Acest Sinod este acceptat de către Biserica Ortodoxă drept parte a celui de-al şaselea Sinod Ecumenic, dar este respins de către romano-catolici.
VII. Al doilea Sinod de la Niceea (787) restabileşte cinstirea icoanelor la sfârşitul primei crize iconoclaste.

Unii creştini ortodocşi (dar nu întreaga Biserică Ortodoxă) consideră şi următoarele două Sinoade ca având caracter ecumenic. Alţii, în schimb, le consideră doar Sinoade locale importante:

VIII. Al Patrulea Sinod de la Constantinopol (879-880) l-a repus în scaunul constantinopolitan pe Sfântul Fotie cel Mare şi a anatemizat pe oricine ar aduce modificări Crezului Niceo-Constantinopolitan, abrogând deciziile Sinodul tâlhăresc din 869-870. Acest Sinod a fost iniţial acceptat în Occident, dar a fost ulterior dezavuat în favoarea Sinodului tâlhăresc care îl înlăturase din scaun pe Fotie.
IX. Al Cincilea Sinod de la Constantinopol (1341-1351) a atestat ortodoxia teologiei isihaste, aşa cum era ea formulată de Sf. Grigorie Palama şi l-a condamnat pe filosoful occidentalizat Varlaam din Calabria.

Adepţii protestantismului şi neoprotestantismului descalifică vehement importanţa sinoadelor. Mulţi cu argumente de genul “Biblia e suficientă, nu sunt necesare sinoadele bisericii”, alţii chiar ajungând să declare “acestea nu îşi mai găsesc locul(dogmele desprinse din sinoade) în lumea noastră modernă.” Puţini sunt însă cei care şi cunosc ce se petrecea la fiecare Sinod Ecumenic.
Vom lua ca exemplu primul Sinod. Este de menţionat faptul că aceste întruniri durau zile în şir, uneori chiar săptămâni. Există o lista a episcopilor care au participat la primul Sinod Ecumenic, cuprinzând aproximativ 230 de nume. Aici s-a combătut teoria lui Arie(sau Arius). Această erezie susţinea că Iisus Hristos nu are caracter divin, fiind o fiinţă creată(aici a fost introdusă dogma naşterii Fiului din Tatăl – “născut nu făcut”, prezentă şi în Crezul de la Niceea). În cadrul Sinodului aveau loc dezbateri cu caracter filozofic, întrucât erau aduşi până şi sofişti. Având o listă de 230 de participanţi, ţinând zile în şir discuţiile, se poate observa felul în care s-au adoptat dogmele la vremea aceea. Asta înseamnă sobornicitatea Bisericii. Totul se face în Biserică(adunare)! Deci mizăm pe faptul că, până şi o erezie banală, dar bine susţinută, era tratată cu seriozitate şi dezbătută/combătută conştiincios. Astfel de erezii au tot apărut de-a lungul vremurilor, fiind odată combătute şi anatemizate. În prezent, pe la foarte multe culte nou apărute (ca majoritatea neo-protestanţilor), aceste erezii, aceleaşi ca atunci, reapar. Este inutil să se reîntâlnească în sinoade pan-ortodoxe, feţele Bisericii, pentru a le combate, atâta vreme cât ele au fost deja rezolvate…din punctul nostru de vedere. Asta e importanţa Sinoadelor. Ne împiedică să vorbim de două ori…

Papiştii şi Sinoadele Ecumenice

Papalitatea exista şi înainte de marea schismă. Dogma infailibilităţii papei era cea care “lipsea”. Marea Schismă s-a produs în anul 1054. Observăm din datele sinoadelor ecumenice menţionate mai sus, că papii, şi mai târziu “catolicii” punctează acestea în “trecutul comun al celor două biserici surori…” Au fost participanţi, au fost influenţaţi de ele, la vremea aceea. Altfel spus, au fost şi de acord cu ele. Unul din marile motive ce au dus la marea schismă îl reprezintă această dogmă a “infailibilităţii” papei, tradusă ca “ce spune papa nu mai schimbă nimeni”. Dacă au adoptat această dogmă asta ar însemna că şi deciziile papilor ce au precedat marea schismă sunt…incontestabile. Că doar şi ei sunt astfel descendenţi ai Sf. Apostol Petru şi au luptat pentru…infailibilitatea lor. Şi tot dintre aceştia sunt cei care au fost de acord cu dogmele adoptate la sinoade. E o nebunie…
Dacă punem practica sinoadelor în paralel cu această dogmă, ce stă la bază Magisteriului bisericesc(reprezentând autoritatea papală), care dintre ele poate da naştere unei învăţăturii corecte şi sigure?! O dogmă dezbătută de 230 de Părinţi ai Bisericii sau…o dogmă aleasă…de…unul singur – dogmă incontestabilă de nimeni altcineva? Merg pe prima variantă…

Ortodoxia înainte şi după

Încă de la începuturi Biserica acorda un stătut special anumitor episcopi, numiţi patriarhi. Sub patronajul acestora, din istoria Bisericii, se desprind cele 5 mari patriarhii: Roma, Alexandria, Antioh, Constantinopol şi Ierusalim. În cadrul patriarhiei Romei, sau mai bine zis la conducerea ei, era prezentă persoana papei. Acesta se considera descendent al Sfântului Apostol Petru, considerat tot odată ca fiind cel dintâi apostol ca importanţă. Acest lucru îl voi contrazice într-un articol viitor. Marea Schismă s-a definitivat prin excomunicarea Patriarhului de la Constantinopol, Mihail I Cerularie, de către Papa Leon al IX-lea. Patriarhul de la Constantinopol, Mihail I Cerularie, a răspuns tot printr-o excomunicare a Papei.
Efectul marii schisme se poate reduce la un raport de patru la unu. Adică, din cele 5 mari patriarhii menţionate, una a devenit “catolică”(cea de la Roma), iar 4 (ATENŢIE!) au RĂMAS ortodoxe! Nu sunt de acord cu “ruperea bisericii în două” când situaţia reală arată ruperea unei patriarhii de alte patru! Roma s-a rupt şi şi-a proclamat “independenţa” confesională. Având în vedere faptul că după marea schismă, în biserica nou-formată, Catolică, au avut loc schimbări substanţiale, pe când Biserica Ortodoxă şi-a continuat cursul istoric sub aceeaşi formă, umplând cerul de sfinţi, prin dogmele deja stabilite, consider că am tot dreptul să afirm că înainte de marea schismă era o singură biserică, Creştin-Ortodoxă, aceeaşi cu cea de astăzi, Creştin-Ortodoxă. Dacă vorbim de creştinism, înainte de marea schismă, acesta e sinonim cu Ortodoxia.

Ce se naşte din pisică, tot soareci mănâncă!

Acest splendid proverb îmi stă ca argument, un argument ceva mai nuanţat. Anumiţi teologi, pseudo-teologi sau simplii fondatori de culte ca: Martin Luther, Regele Henry VIII, John Knox, Robert Brown, Samuel Senbury, John Smyth, Michelis Jones, John şi Charles Wesley, Joseph Smith, William Booth, Mary Baker Eddy, etc.; au descoperit inadvertenţe sau greşeli dogmatice în biserica Romano-Catolică, ori au avut un interes personal (ex: Regele Henry VIII, ce a fondat Anglicanismul pentru că Papa nu îi acorda divorţul de soţia sa), ori, aparţinând altor culte deja formate, au decis să se reorganizeze confesional, RUPÂNDU-SE de cultul de care aparţineau. Protestantismul a luat astfel naştere prin RUPEREA unor penitenţi de biserica Romano-Catolică; iar alte culte Neoprotestante, prin ruperea de vechile confesiuni de care aparţineau(majoritatea protestante). A fost o reacţie în lanţ. Cei născuţi, crescuţi şi educaţi în duhul papist, au acţionat ca strămoşii lor, atunci când inadvertenţele au ieşit la iveală. Părintele Arsenie Papacioc punea întrebarea în felul următor: “De ce nu s-au întors la Ortodoxie?”. Originea lor e în greşelile dogmatice ale Catolicismului. De asta mulţi pur şi simplu nu vor să audă de Sinoade şi Sfinţi Părinţi , ce aparţin parcă DOAR Dreptei-Credinţe, fiindcă nici nu le-au combătut vreodată cu temeinicie. Existenţa Ortodoxiei reprezintă ruşinea lor, că în loc să se întoarcă la ceva ce a rămas peste veacuri, neclintit, au ales să se rupă în continuare.
Concluzia:

Istoric vorbind, cu demonstraţiile deja prezentate, Ortodoxia este Biserica lui Hristos, ce face legătura între momentul răstignirii şi prezent. Fără pauze istorice, fără ruperi, fără modificări spontane. De aici şi numele de DREAPTĂ-Credinţa. Pentru ca şi-a ţinut drumul istoric, drept! Este o religie bazată pe practică duhovniceasca/spirituală autentică. Dacă într-un conflict de genul Creştinism – Hinduism, am pune la înaintare bisericile protestante şi neoprotestante, s-ar concluziona că ce facem noi nu se numeşte religie.

În încheiere îl voi cita pe Petre Ţuţea: Protestantismul este religia dusă la nivel de grădiniţă…

PS: Preluat de pe: www.sensism.wordpress.com
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://tanarulortodox.wikiforum.ro
 
Ortodoxia - Dreapta Credinta
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Tânărul Ortodox :: Ortodoxie :: Despre Ortoxie-
Mergi direct la: